A inchis ochii, a tras cu pofta aer in pieptul ei mic si apoi ia redeschis.Simtea ca traieste.Ca traieste cu adevarat.Era locul ei preferat, asa cum pentru el era mica intersectie.Aproape ca ii trecuse toata viata prin fata in acel moment, chiar daca, in mod normal, lucrul asta se intampla in clipele mortii.Ea traia; se agatase cu lacomie de viata in acele secunde si isi promisese multe.Pe chip i se citea dorinta, putere, tristete, asumare, regrete.Un cocktail de trairi amestecate cu bataile inimii care o rupse la fuga.
Inca mai simtea gustul cappuccino-ului de dimineata si sarutul preferat pe frunte, asa...ca de impacare :) Era si soarele acolo.Isi gasise de joaca intr-o lacrima abia abtinuta ce dadea sa cada din ochiul verde, verde.Mana-i firava insa a luat-o si a ascuns-o in palma si s-a pus la loc, sa se odihneasca pe bara podului suspendat.
Cati oameni si-au lasat amprenta aici?Cate povesti au inceput chiar aici, unde stau eu?Cate saruturi nu s-au furat si cate priviri nu s-au intalnit...? Rafala de vant ii stavili hoinareala mintii.Se trezi.El o lua de mana si plecara.Ultimul autobuz isi facea anuntata plecarea.Se grabeau, desi ... ea ar mai fi zabovit pret de cateva minute ...
"O sa vin si la anul", se imbarbata ea, strangandu-i cu putere mana, ca un copil caruia nu ia fost cumparata jucaria dorita.El o privi cu zambetul indecis, obisnuit si o stranse in brate.
A deschis ochii mari, brusc.Avea rasuflarea taiata si ii era si frica sa clipeasca.Pulsul inimii o facea sa tremure din toate incheieturile.
A fost un vis ori imaginatie ori ... dorinta!?!
Si-a venit in simturi abia dupa ce un firicel de sudoare rece s-a prelins curajos pe gat, gadiland-o.A luat paharul cu apa si la sorbit cu aviditate din doua inghitituri.Privirea inca ii era incetosata si abia respira aerul greu din camera ...
Maine e sambata.
